Mai mulţi membri PSD Slatina au anunţat că vor demisiona din partid pentru că nu se mai simt "reprezentaţi", în contextul în care în filiala municipală funcţionează două conduceri, desemnate la conferinţe de alegeri organizate în aceeaşi zi, în locaţii diferite, transmite Mediafax. O situaţie similară celei din filiala municipală a PSD Slatina, în care funcţionează două organizaţii în paralel, se înregistrează şi la Corabia, Caracal, ...
Romania libera, 26 iul. 15:58Bilanţurile celor mai mari 45 de companii controlate de stat, cu 200.000 de angajaţi, arată că au avut în total pierderi de 70 milioane de anul trecut. Asta în condițiile în care cifra lor de afaceri trece de 10 miliarde de euro anual. În schimb salariaţii acestor companii câştigă dublu faţă de media pe economie.
Cotidianul, 26 iul. 10:56Peste 100 de case şi anexe gospodăreşti din localitatea Slatina Timiş, din judeţul Caraş Severin, au fost inundate, aseară, în urma unei ploi torenţiale.
Evenimentul zilei, 25 iul. 11:00Tot mai multe tentative de sinucidere au loc în ţară, unii medici punând această tendinţă pe seama crizei economice, alţii pe amploarea mediatizării cazului Mădălina Manole. În Covasna, în ultimele săptămâni se înregistrează zilnic o tentativă de sinucidere, ceea ce înseamnă o creştere alarmantă, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă local, medicul Tiberiu Poştoacă. Doctorul consideră că se poate vorbi deja despre un fenomen, însă pune ...
Cotidianul, 22 iul. 10:11Gruparea Oltchim Râmnicu Vâlcea a eşuat în încercarea de a o transfera pe brazilianca Alexandra Do Nascimento, extremă dreapta la Hypo Viena, după ce a avut negocieri în acest sens cu oficialii campioanei Austriei. După tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, tratativele au eşuat şi jucătoarea va rămâne în Austria. „Iniţial au zis că sunt de acord cu transferul, mai ales că handbalista le spusese că vrea să plece şi să se transfere ...
Romania libera, 15 iul. 00:00Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua în grupa preliminară C a Ligii Campionilor, alături de echipele Larvik HK (Norvegia), Toulon HB (Franţa) şi câştigătoarea grupei 1, din turul doi, conform tragerii la...
Evenimentul zilei, 13 iul. 13:08Hidrologii au instituit, duminică, o avertizare de Cod galben de inundaţii pe Mureş, Olt, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Başeu, Jijia, Bârlad, avertizarea fiind valabilă până luni, la ora 16.00. Prut: cotă istorică şi debit de şase ori mai mare Boc, la sinistraţii din Ceatalchioi
Cotidianul, 11 iul. 12:22“Ce preţuri acceptabile? Nu vezi că nu e lume? Înainte dădeai cu banul şi nu avea loc. Nu aveai unde să-ţi pui cearşaful dacă nu veneai de dimineaţă”, spune Geta, din Slatina. Doamna de 53 de ani vine mereu în staţiunea Jupiter,...
Evenimentul zilei, 8 iul. 00:01"Se instituie cod roşu pe râul Olt, pe sectorul Tomeşti - Sâncrăieni, judeţul Harghita, pe râul Prut, sectorul Stânca Aval - amonte Ungheni, aferent judeţelor Iaşi şi Botoşani, şi se menţine pe Siret, pe sectorul Lespezi-Drăgeşti (judeţele Iaşi, Neamţ şi Bacău) şi pe sectorul Şendreni-Dunăre (judeţul Galaţi), pe râul Prut, pe sectorul Oroftiana-Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani) şi pe sectorul Sivita-Dunăre (judeţul Galaţi)", se precizează ...
Romania libera, 1 iul. 17:00Noua lege, care a intrat în vigoare joi, îi obligă pe operatorii de telefonie mobilă să ofere, la un preţ rezonabil, conexiuni broadband cu rate de descărcare de cel puţin 1 MB pe secundă pentru fiecare locuinţă sau birou
Cotidianul, 1 iul. 17:16Cel mai scump lapte este în Timiş, Ilfov şi la Bucureşti. Iar cel mai ieftin de 1,5 lei pentru un litru se vinde în Argeş, Gorj, Olt şi la Suceava
Cotidianul, 27 iun. 14:33Patru din şase elevi model ale căror poze tronează pe panoul şcolii generale pe care a absolvit-o patronul OTV sunt membri ai familiei sale: el, fraţii şi tatăl lor.
Evenimentul zilei, 25 iun. 14:18Mariah Carey are grijă de câinii ei de parcă ar fi propriii copii, iar acest lucru este şi destul de costisitor
Cotidianul, 24 iun. 14:57La începutul anilor '90, Dan Diaconescu a făcut drumul de la Caracal la Bucureşti braţ la braţ cu Marius Tucă şi, foarte repede, amândoi au devenit implicaţi în abia născutul trust de media Intact, patronat de Dan Voiculescu. Dacă Tucă viza o carieră de ziarist, Voiculescu vedea deja în Dan Diaconescu un om de faceri în devenire, un posibil secund la cârma doritului imperiu media. Cei doi tineri au preluat conducerea „Jurnalului Naţional", dar drumurile lor s-au despărţit neaşteptat de repede.
Cotidianul, 22 iun. 17:54La începutul anilor '90, Dan Diaconescu a făcut drumul de la Caracal la Bucureşti braţ la braţ cu Marius Tucă şi, foarte repede, amândoi au devenit implicaţi în abia născutul trust de media Intact, patronat de Dan Voiculescu. Dacă Tucă viza o carieră de ziarist, Voiculescu vedea deja în Dan Diaconescu un om de faceri în devenire, un posibil secund la cârma doritului imperiu media. Cei doi tineri au preluat conducerea „Jurnalului Naţional", dar drumurile lor s-au despărţit neaşteptat de repede.
Cotidianul, 22 iun. 17:50La începutul anilor '90, Dan Diaconescu a făcut drumul de la Caracal la Bucureşti braţ la braţ cu Marius Tucă şi, foarte repede, amândoi au devenit implicaţi în abia născutul trust de media Intact, patronat de Dan Voiculescu. Dacă Tucă viza o carieră de ziarist, Voiculescu vedea deja în Dan Diaconescu un om de faceri în devenire, un posibil secund la cârma doritului imperiu media. Cei doi tineri au preluat conducerea „Jurnalului Naţional", dar drumurile lor s-au despărţit neaşteptat de repede.
Cotidianul, 22 iun. 17:47La începutul anilor '90, Dan Diaconescu a făcut drumul de la Caracal la Bucureşti braţ la braţ cu Marius Tucă şi, foarte repede, amândoi au devenit implicaţi în abia născutul trust de media Intact, patronat de Dan Voiculescu. Dacă Tucă viza o carieră de ziarist, Voiculescu vedea deja în Dan Diaconescu un om de faceri în devenire, un posibil secund la cârma doritului imperiu media. Cei doi tineri au preluat conducerea „Jurnalului Naţional", dar drumurile lor s-au despărţit neaşteptat de repede.
Cotidianul, 22 iun. 17:44Antrenorul maghiar Peter Kovacs şi-a dat acordul pentru a semna un contract cu formaţia feminină de handbal, Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României şi finalistă a Ligii Campionilor.
Evenimentul zilei, 18 iun. 00:01Candidat pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Dolj, judecătorul Bogdan Diaconescu, fiul unui fost prefect de Olt, a fost arestat preventiv, astăzi, pentru 29 de zile.
Evenimentul zilei, 8 iun. 17:50În urmă cu o săptămână, o banală fractură de braţ i-a adus moartea unui copil de nouă ani din Slatina. Cercetările efectuate de Ministerul Sănătăţii au demonstrat că vinovaţi de tragedie sunt medicii de la Secţia de Ortopedie şi...
Evenimentul zilei, 7 iun. 17:10"În viziunea mea, prima opţiune ar fi norvegianca Marit Breivik . Ne-a dorim mult, acum să vedem dacă vom şi reuşi să o aducem. Deocamdată ne-am întins antenele, să vedem ce şi cum. De asemenea, ungurul Peter Covacs este pe lista noastră. şi în cazul său situaţia este destul de complicată, se pare că mai are contract cu naţionala Turciei încă un sezon. Următorii pe lista posibilor tehnicieni ai Oltchimului sunt slovenul Tonje Tiselj, daneza Anja Andersen şi ungurul Roth ...
Romania libera, 7 iun. 12:05Antrenorul Radu Voina nu va mai continua în postul de antrenor principal al echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu-Vâlcea.
Evenimentul zilei, 2 iun. 00:07Duminica trecută, un băieţel de nouă ani a ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina cu o fractură deschisă la antebraţul stâng. Astăzi, micuţul va fi înmormântat.
Evenimentul zilei, 30 mai. 10:31Supremaţia marinarilor în întrecerea internă seamănă cu marşul pe care Oltchim l-a efectuat în ultimele două ediţii ale campionatului de handbal feminin intern.Sezonul handbalistic intern s-a încheiat o dată cu disputarea finalei Cupei României, o finală pe care HCM Constanţa a pierdut-o în faţa celor de la UCM Reşiţa, în urma loviturilor de departajare. Acest lucru demonstrează faptul că HCM a devenit greu de învins chiar şi atunci când se ...
Romania libera, 27 mai. 00:00Antrenorul Radu Voina nu s-a decis dacă va mai rămâne pe banca tehnică a echipei Oltchim şi din sezonul următor.
Evenimentul zilei, 25 mai. 10:01E aproape sigur: Radu Voina, antrenorul care a dus Oltchim Rm. Vâlcea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin şi a câştigat la pas titlul naţional, nu va mai continua la cârma oltencelor. O spune, voalat, chiar tehnicianul: „Eu sunt mândru că am antrenat pe Oltchim. Mă bucur că am terminat cu bine contractul pe care l-am semnat cu Vâlcea, şi nu înainte de termen, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre colegii mei. Un contract nou ...
Romania libera, 20 mai. 00:00După 28-21 în tur, Viborg a câştigat şi partida de la Bucureşti cu Oltchim Râmnicu-Vâlcea, scor 32-31, şi a intrat sâmbătă în posesia trofeului.
Evenimentul zilei, 17 mai. 07:38Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a ratat câştigarea Ligii Campionilor, după ce a pierdut şi meciul retur al finalei cu Viborg, scor 31-32 (15-16), danezele impunându-se şi în tur, scor 28-21.
Cotidianul, 16 mai. 13:20Oltchim Râmnicu-Vâlcea a pierdut, cu scorul de 32-31 (16-15), manşa-retur a finalei Ligii Campionilor la handbal, cu danezele de la Viborg.
Evenimentul zilei, 16 mai. 08:45Bucureştenii pot viziona, în aer liber, finala Ligii Campionilor la handbal feminin, meci retur disputat între Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborg HK.
Cotidianul, 14 mai. 16:45Începand cu data de 15.05.2010 ora 15:00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri din bazinele: Timiş (bazin superior), Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu-amonte Podari şi afluenţi, Olt mijlociuşi afluenţii săi din bazinul inferior şi pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului, Ialomiţei şi Buzăului, afe ...
Romania libera, 14 mai. 13:53A mai rămas o zi până la returul finalei Ligii Campionilor la handbal feminin dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborg HK de la Sala Polivalentă din Bucureşti. Confruntarea e programată mâine seară de la ora 20:45 (în direct pe...
Evenimentul zilei, 14 mai. 12:30